Astazi am invatat la psihopedagogie un lucru important in modul de educare al elevilor, si anume atunci cand lauzi sau critici, este gresit in a-l critica ca si persoana si nu comportamentul sau. Asta imi aduce aminte de momentele in care am fost ades criticata eu si nu ceea ce am facut. Au fost momente( foarte) grele, iar numai cu timpul am putut uita necazul meu.
Indiferent de varsta pe care am avut-o, momentul in care cineva ne-a atras atentia , ne-a criticat sau pur si simplu ne-a judecat prin prisma a ceea ce a vazut intr-un moment anume, ne-a facut sa ne inchidem in sine, sau sa raspundem la acuzatii, asta desigur depinzand de caracterul fiecaruia.
Neincrederea in sine cauzata se poate transforma cu timpul intr-un sentiment de inferioritate, care afecteaza capacitatea copilului de a relationa intr-un mod armonios cu celelalte persoane din anturajul sau.
Iar apoi te intrebi: si acum cum pot merge mai departe? Cum imi inving teama pe care o tin ascunsa si care ma roade si nu ma lasa sa imi traiesc viata asa cum merit? Cum trec peste tot, cum pot striga fara ca nimeni sa nu ma auda, si totusi sa fiu inteles? Cum pot fi eu iarasi?
Complexul de inferioritate este doar una din micile probleme pe care le avem, si care nu ne lasa sa mergem mai departe. Sunt altele precum: sentimentul de vinovatie atunci cand stii ca (aparent) parintii se cearta din cauza ta( desi tu nu ai nicio vina iar ei au alte frustrari si probleme nerezolvate si nespuse la timp), cand ai colegi la scoala care nu te prea inghit si nu te accepta in cercul lor, cand nimeni pare ca nu te intelege si nu vrea sa te inteleaga, cand parintii s-ar presupune ca ar trebui sa fie alaturi de tine. Iar atunci incepe transformarea.
Tu ai o inima atat de mare…incat ar incapea toata lumea in ea…dar nu toata lumea vrea sa intre acolo, sau poate ca nu toti trebuie sa isi gaseasca locul in inima ta. Asadar de ce mai speri inca ? Mergi mai departe: cauta ce nu ai indraznit sa gasesti pana acum, iubeste fara regrete, fii bun fara sa mai ceri nimic in schimb, daruieste un zambet, o mangaiere, o imbratisare. Nu te gandi ca modul cel mai bun e sa fii egoist, ca toti or sa regrete modul in care s-au purtat cu tine, ca singura ta scapare de a nu mai fi ranit/a e sa nu iti mai deschizi inima. Nu iti impietri inima si nu deveni de gheata, nu deveni inuman, este un pacat.
Mergi mai departe…lasa-i in urma pe cei care nu au stiut sa te tina langa ei…care nu stiu sa te recunoasca pentru ca nu stiu sa iubeasca, pentru ca nu vor, pentru ca sunt lasi, pentru ca sunt egoisti si…prosti. Nu e pentru tine mesajul asta, e pentru fiecare “EU” din fiecare zi.
Adu-ti aminte ca esti priceless pentru multi. Iar cei care nu o sa recunoasca asta…pierderea lor, au un prieten in minus.
