Poate ca subiectul aceasta se vrea fi inca un articol despre ziua mamei sau poate ca de fapt trebuia de mult sa fie scris. Articolul acesta i-l dedic mamei mele pentru ca pentru mine este o eroina. Ca sa fii erou trebuie sa infrunti dusmani care ii pun pe altii in pericol sau pe tine. Ca sa fii erou trebuie sa ai curaj. Iar mama mea le-a avut pe amandoua.
In 2006 pe cand ma aflam intr-o scurta plimbare primesc un telefon de la mama. Printr-e altele ma anunta ca si-a depistat singura un nodul la sanul stang. In momentul acela am experimentat senzatia de a-ti taia cineva picioarele, desi stateam jos. Imediat l-am sunat si pe fratele meu care impreuna cu prietena lui de atunci a incercat sa ma linisteasca si sa imi zica ca astfel de noduli sunt intalniti la femeile de varsta mamei mele. Altii au incercat sa ma linisteasca si sa imi spuna ca e totul in regula si ca sigur nu e malign. Fara sa treaca prea mult timp, mama s-a prezentat la un control la spitalul judetean iar de acolo a fost trimisa la cluj de unde i s-a facut biopsie mostrei extrase din nodul. Timpul scurs intre plecare si rezultat a fost de 2 saptamani, iar acesta urma sa ne confirme temerile: era malign. Nu depasea marimea de 1,2 cm iar asta era un lucru bun. Doctorul de la Cluj a felicitat-o pentru promptitudinea ei, deoarece multe femei se duc abia in faza terminala sau in care nu le mai pot da multe sanse. Operatia a fost fixata in scurt timp si din fericire nu a fost nevoie de extirparea sanului. Ca si metoda preventiva au fost inlaturati si ganglionii de la axila( risca sa dezvolte si acolo cancer). Si de acum a inceput perioada cea mai grea: a facut chimioterapie si raze. Pentru cei care au trecut pe acolo stiu ca e un adevarat iad. I-a cazut parul si eu a trebuit sa o tund. La inceput m-am impotrivit dar a trebuit sa o fac, desi imi era mila de parul ei sau poate sa accept ca de fapt e foarte bolnava si trebuie sa suporte aceste consecinte. In timpul tratamentului nu am fost alaturi de ea pentru ca a stat la sora ei in Cluj iar ea a avut grija de ea. Eu am stat acasa deoarece eram si la sfarsitul liceului si trebuia sa invat pentru BAC, asa ca nu am fost partasa la chinul pe care l-a indurat.
De atunci au trecut aproape 5 ani , timp in care mama si-a mai revenit partial, dar niciodata nu va mai fi la fel. Nici nu ai cum de altfel. Cand esti fata in fata cu moartea nu mai ai cum sa fii la fel sau cel putin sa privesti viata la fel. De multe ori o auzeam plangandu-se ca viata e grea iar de fiecare data ii spuneam ca atunci cand o sa se afle fata in fata cu moartea o sa se roage la Dumnezeu sa traiasca. Si am avut dreptate. Poate ca viata e grea si cruda dar nu din cauza aceasta nu as mai vrea sa traiesc. Acesta e punctul meu de vedere, nu vorbesc in numele altora. Unul din momentele cele mai grele pe care mama mea le-a experimentat a fost atunci cand a murit mama ei, bunica mea. Nu va pot descrie scris toata durerea pe care a exprimat-o prin lacrimi si cuvinte. Cand a murit bunica, parca a murit si mama odata cu ea. Se spune ca nu e bine sa faci diferente intre copii, si toti trebuie iubiti in aceiasi masura, dar va pot spune ca bunica mea a iubit-o pe mama cel mai mult dintre toti copii. De la bunica Victoria , mama Silvia a mostenit bunatatea, mila, harnincia si cinstea. Ar fi multe alte calitati, dar acestea sunt principalele pe care orice om o intalneste pe mama le remarca.
As fi putut sa nu mai am o mama incepand din 2006 dar cu ajutorul Dumnezeu si a rugaciunilor repetate a multor cunoscuti am reusit sa trecem peste. Toti avem dreptul sa avem o mama care sa stie sa te asculte , sa te magaie, sa fie alaturi de tine atunci cand esti bolnav, cand ai castigat un premiu, cand te casatoresti. Multi spun ca uneori nu pretuiesti un lucru pana nu il pierzi, dar de ce sa astepti sa pierzi lucrul acela cand te poti bucura cu si de el cat timp iti e alaturi? Chiar e mai bine sa traiesti intr-o viata plina de regrete decat sa te bucuri de fiecare moment? Si chiar de vin momente inevitabile…esti un erou pentru ca ai invatat de la mama ta ca eroii nu se dau batuti. Cred din tot sufletul ca imi merit mama si ca ea la radul ei merita sa ii fie auzita povestea. Inauntrul ei s-a produs o schimbare care nu mai are intoarcere, si va ramane intotdeauna marcata de aceasta , si stiu ca ar vrea ca toata lumea sa ii stie povestea. Care e povestea mamei tale?
Frumos!
O poveste impresionanta despre mama ta.Si eu am trait exact aceiasi experienta ca si mama ta,singur fara a fi ajutat de cineva,nici macar nu s-a rugat nimeni pentru mine in momentele critice.Din pacate un cancer chiar daca se vindeca lasa urme care nu or sa treaca niciodata.E bine cand totul sa termina cu bine.
Imi pare rau Valentin daca ai trecut printr-o experienta asemanatoare, dar da-mi voie sa te contrazic atunci cand spui ca nu a fost nimeni alaturi de tine si nu s-a rugat. Poate ca nu a fost nimeni in mod fizic la capataiul patului tau de spital, dar fii sigur ca din toata lumea asta mare au fost persoane care s-au rugat ca tu sa te faci bine. Sunt rugaciuni si pentru persoane pe care nu le cunosti, dar care au nevoie de puterea lor. Si mai presus de toate l-ai avut alaturi pe Dumnezeu, nu cred ca el a fost imun la durerea ta.