Poate ca subiectul aceasta se vrea fi inca un articol despre ziua mamei sau poate ca de fapt trebuia de mult sa fie scris.  Articolul acesta i-l dedic mamei mele pentru ca pentru mine este o eroina. Ca sa fii erou trebuie sa infrunti dusmani care ii pun pe altii in pericol sau pe tine. Ca sa fii erou trebuie sa ai curaj. Iar mama mea le-a avut pe amandoua.

In 2006 pe cand ma aflam intr-o scurta plimbare primesc un telefon de la mama. Printr-e altele ma anunta ca si-a depistat singura un nodul la sanul stang. In momentul acela am experimentat senzatia de a-ti taia cineva picioarele, desi stateam jos. Imediat l-am sunat si pe fratele meu care impreuna cu prietena lui de atunci a incercat sa ma linisteasca si sa imi zica ca astfel de noduli sunt intalniti la femeile de varsta mamei mele. Altii au incercat sa ma linisteasca si sa imi spuna ca e totul in regula si ca sigur nu e malign. Fara sa treaca prea mult timp, mama s-a prezentat la un control la spitalul judetean iar de acolo a fost trimisa la cluj de unde i s-a facut biopsie mostrei  extrase din nodul. Timpul scurs intre plecare si rezultat a fost de 2 saptamani, iar acesta urma sa ne confirme temerile: era malign. Nu depasea marimea de 1,2 cm iar asta era un lucru bun. Doctorul de la Cluj a felicitat-o pentru promptitudinea ei, deoarece multe femei se duc abia in faza terminala sau in care nu le mai pot da multe sanse. Operatia a fost fixata in scurt timp si din fericire nu a fost nevoie de extirparea sanului. Ca si metoda preventiva au fost inlaturati si ganglionii de la axila( risca sa dezvolte si acolo cancer). Si de acum a inceput  perioada cea mai  grea:  a facut chimioterapie si raze. Pentru cei care au trecut pe acolo stiu ca e un adevarat iad. I-a cazut parul si eu a trebuit sa o tund. La inceput m-am impotrivit dar a trebuit sa o fac, desi imi era mila de parul ei sau poate sa accept ca de fapt e foarte  bolnava si trebuie sa suporte aceste consecinte. In timpul tratamentului nu am fost alaturi de ea pentru ca a stat la sora ei in Cluj iar ea a avut grija de ea. Eu am stat acasa deoarece eram si la sfarsitul liceului si trebuia sa invat pentru BAC, asa ca nu am fost partasa la chinul pe care l-a indurat.

De atunci au trecut aproape 5 ani , timp in care mama si-a mai revenit partial, dar niciodata nu va mai fi la fel. Nici nu ai cum de altfel. Cand esti fata in fata cu moartea nu mai ai cum sa fii la fel sau cel putin sa privesti viata la fel. De multe ori o auzeam plangandu-se ca viata e grea iar de fiecare data ii spuneam ca atunci cand o sa se afle fata in fata cu moartea o sa se roage la Dumnezeu sa traiasca. Si am avut dreptate. Poate ca viata e grea si cruda dar nu din cauza aceasta nu as mai vrea sa traiesc. Acesta e punctul meu de vedere, nu vorbesc in numele altora. Unul din momentele cele mai grele pe care mama mea le-a experimentat a fost atunci cand a murit mama ei, bunica mea. Nu va pot descrie scris toata durerea pe care a exprimat-o prin lacrimi si cuvinte. Cand a murit bunica, parca a murit si mama odata cu ea. Se spune ca nu e bine sa faci diferente intre copii, si toti trebuie iubiti in aceiasi masura, dar va pot spune ca bunica mea a iubit-o pe mama cel mai mult dintre toti copii. De la bunica Victoria , mama Silvia a mostenit bunatatea, mila, harnincia si cinstea. Ar fi multe alte calitati, dar acestea sunt principalele pe care orice om o intalneste  pe mama le remarca.

As fi putut sa nu mai am o mama incepand din 2006 dar cu ajutorul Dumnezeu si a rugaciunilor repetate a multor cunoscuti am reusit sa trecem peste. Toti avem dreptul sa avem o mama care sa stie sa te asculte , sa te magaie, sa fie alaturi de tine atunci cand esti bolnav, cand ai castigat un premiu, cand te casatoresti. Multi spun ca uneori nu pretuiesti un lucru pana nu il pierzi, dar de ce sa astepti sa pierzi lucrul acela cand te poti bucura cu si de el cat timp iti e alaturi? Chiar e mai bine sa traiesti intr-o  viata plina  de regrete decat sa te bucuri de fiecare moment? Si chiar de vin momente inevitabile…esti un erou pentru ca ai invatat de la mama ta ca eroii nu se dau batuti. Cred din tot sufletul ca imi merit mama si ca ea la radul ei merita sa ii fie auzita povestea. Inauntrul ei s-a produs o schimbare care nu mai are intoarcere, si va ramane intotdeauna marcata de aceasta , si stiu ca ar vrea ca toata lumea sa ii stie povestea. Care e povestea mamei tale?

Astazi mi s-a intamplat un lucru din categoria “Ce am avut si ce am pierdut” ). Am privit o veste de acasa cum ca, am primit un colet din Anglia pe numele meu, iar inauntru era un frumos ceas de mana . Prima mea reactie a fost: “Nu se poate asa ceva!!!”. Cu ceva timp in urma am participat la un concurs online, la care am castigat un DVD Karaoke , iar cei care imi trimisesera cadoul figurau si pe cel de-al doilea pachet. Ceea ce a constiuit un lucru straniu. Am luat numele expeditorului si alte date si am inceput sa caut pe net(  traiasca Google si Facebook) si asa am reusit sa dau de persoana de contact. Am inceput sa conversam pe marginea subiectului, iar persoana respectiva era pur si simplu uimita , pentru ca nu stia ce se intampla. Intr-un final dupa multe intrebari in stanga si in dreapta, am aflat ca cei de la Amazon facusera o greseala a adresei de destinatie. A ramas ca pachetul sa fie trimis la destinatie de data asta in mod corect.

Intamplarea de azi m-a facut sa ma intreb cat de dispusi suntem sa recuperam lucruri pe care le pierdem: o masina, casa, o persoana  sau oportunitate. Poate ca unele lucruri nu le putem impiedica sa se intample si nu putem sa nu pierdem, dar acele lucruri care depind in mod special de noi ar trebui indreptate.

Intotdeauna ramane acolo intrebarea : “Si daca totusi as fi facut ceva? As face orice sa pot da timpul inapoi!!!”

Fie ca e vorba de greselile noastre, de ale altora sau pur si simplu de sanse de care nu am stiut sa profitam in dublu avantaj: pentru noi si pentru cel de langa noi. Poate la un moment dat se instaleaza panica si frica: dar daca nu mai vrea? Nu e o greseala sa incerc sa repar? Atata timp cat exista o cainta sincera si o dorinta din toata inima de a repara greseala. Nu conteaza rezultatul mai mult decat incercarea de a te ierta si de te impaca cu tine. Nu e nevoie sa te inchizi ca intr-o inchisoare, toata viata sa te pedepsesti.   De ce sa te gandesti in urma ca ai fi putut ceva, si de ce sa regreti un lucru numai dupa ce l-ai pierdut? Doar dupa aceea ii poti spune ca ti-a schimbat radical lumea in care traiesti? Ca de fapt ai realizat ca e tot ceea ce iti doresti si ca nu ai vrea sa mai plece niciodata de langa tine? Si partea buna e ca nu trebuie sa platesti ca sa recuperezi. Nu intotdeauna.

Si acum te risti sa pierzi sau sa recastigi?

So, I would like to thank to my best friends, to my family for their support, for the far friends or near, for the joy, for the tears, and for the thrill.

I would like especially to thank God that he surrrounded  with magnificent people, who trusted in me and they never gave up.

In this order I could start my wishlist:

1. Health for me

1.Health for my family&friends

1. A new laptop

1. A Triplock (sewing machine)

1. Some draping and pattern books from Amazon )

1. A  derma polish treatment

1. A  miracle

At least for the moment this  are the thing that I need the most . On another hand, I would like to meet this year people that know to respect me , as a equal human beeing, people that  can be a true blessings for all. God will lead all in the end. God bless all:) !

PS: as you can see all my wishes are listed as no 1, so is not a mistake

Indiferent de varsta pe care am avut-o, momentul in care cineva ne-a atras atentia , ne-a criticat sau pur si simplu ne-a judecat prin prisma a ceea ce a vazut intr-un moment anume, ne-a facut sa ne inchidem in sine, sau sa raspundem la acuzatii, asta desigur depinzand de caracterul fiecaruia.

Neincrederea in sine cauzata se poate transforma cu timpul intr-un sentiment de inferioritate, care afecteaza capacitatea copilului de a relationa intr-un mod armonios cu celelalte persoane din anturajul sau.

Iar apoi te intrebi: si acum cum pot merge mai departe? Cum imi inving teama pe care o tin ascunsa si care ma roade si nu ma lasa sa imi traiesc viata asa cum merit?  Cum trec peste tot, cum pot striga fara ca nimeni sa nu ma auda, si totusi sa fiu inteles? Cum pot fi eu iarasi?

Complexul de inferioritate este doar una din micile probleme pe care le avem, si care nu ne lasa sa mergem mai departe. Sunt altele precum: sentimentul de vinovatie atunci cand stii ca (aparent) parintii se cearta din cauza ta( desi tu nu ai nicio vina iar ei au alte frustrari si probleme nerezolvate  si nespuse la timp), cand ai colegi la scoala care nu te prea inghit si nu te accepta in cercul lor, cand nimeni pare ca nu te intelege si nu vrea sa te inteleaga, cand parintii s-ar presupune ca ar trebui sa fie alaturi de tine. Iar atunci incepe transformarea.

Tu ai o inima atat de mare…incat ar incapea toata lumea in ea…dar nu toata lumea vrea sa intre acolo, sau poate ca nu toti trebuie sa isi gaseasca  locul in inima ta. Asadar de ce mai speri inca ? Mergi mai departe: cauta ce nu ai indraznit sa gasesti pana acum, iubeste fara regrete, fii bun fara sa mai ceri nimic in schimb, daruieste un zambet, o mangaiere, o imbratisare. Nu te gandi ca modul cel mai bun e sa fii egoist, ca toti or sa regrete modul in care s-au purtat cu tine, ca singura ta scapare de a nu mai fi ranit/a e sa nu iti mai deschizi inima. Nu iti impietri inima si nu deveni de gheata, nu deveni inuman, este un pacat.

Mergi mai departe…lasa-i in urma pe cei care  nu au stiut sa te tina langa ei…care nu stiu sa te recunoasca pentru ca nu stiu sa iubeasca, pentru ca nu vor, pentru ca sunt lasi, pentru ca sunt egoisti si…prosti. Nu e pentru tine mesajul asta, e pentru fiecare “EU” din fiecare zi.

Adu-ti aminte ca esti priceless pentru multi. Iar cei care nu o sa recunoasca asta…pierderea lor, au un prieten in minus.

Toti am intalnit diverse persoane de-a lungul vietii noastre, agreabile sau mai putin agreabile, avand pasiuni comune , ganduri si sentimente reciproce . Putem spune ca noi femeile, am avut de cele mai multe ori, acel feeling sau al 6-lea simt care ne spune de cele mai multe ori care e decizia cea mai buna pe care trebuie sa o luam, si care ne apara, daca putem spune asa. In ceea ce priveste barbatii aceastia se lasa ghidati doar de atractia pe care o exercita o anumita persoana asupra lor numai din punct de vedere fizic iar mai apoi spiritual/ intelectual/etc. Dar nu numai al 6-lea simt ne face sa ne indepartam de anumite persoane ci si modul in care acestia au interactionat cu noi, si poate astfel se poate creea prima impresie gresita sau nu. Cu totii am simtit nu numai odata daca persoana cu care conversam este sau nu o persoana potrivita pentru noi.

Da, Iulia ai dreptate, iubirea nu cere voie sa se instaleze in sufletul nostru, nu iti bate la usa inimii si spune: “Auzi, am auzit ca ai un spatiu liber ….nu il pot inchiria eu? Cate batai pe minut ceri sau mai bine putem negocia cu ajutorul fluturilor din stomac? “.Iubirea vine si se duce , dar nu se uita. Inca imi aduc aminte de fluturii din stomac si de momentele in care timpul se oprea cand ne priveam in ochi. Aaaah, cat as vrea sa mai traiesc odata sentimentul ala…Dar nu pot. Nu mai pot fi in clasa a VI-a si nu ma mai pot intoarce in adolescenta mea ca sa retraiesc acele momente. Acum timpul a trecut, si odata cu el a aparut si schimbarea. Odata trecand pe langa un “tanar cuplu” ( amandoi undeva in jur de 10 ani) ea ii spune lui: “Stii, de la un timp te simt asa de rece…”. Eu atunci am ras in sinea mea, gandind de cate ori va spune fraza asta in viata ei…si ea habar nu are, ca vor fi mereu si mereu aceiasi barbati care se vor raci de partenerele lor, si vor uita ca trebuiau sa imparta niste sentimente.  Desigur aici in categoria aceasta intra si femeile, care se pot raci foarte rapid de partenerul lor. Femeile pot prefera in detrimentul unui partener dotat, unul mai putin dotat, dar avand destula capacitate sa imbratiseze, sa aline si sa suspine alaturi de iubita sa.

Iubirea nu respinge ci atrage, dar depinde numai de tine daca esti decis sa iubesti si sa te lasi iubit. Vrei sa simti iubire adevarata sau vrei doar sa te folosesti de cuvantul “iubire” pentru a-ti atinge scopurile?  Poate ca la un moment dat ne e greu de inteles de ce o anumita persoana a refuzat sa mai comunice cu noi…dar poate ca undeva acolo se stia ca un rezultat favorabil nu avea cum sa apara. Desigur pot exista nenumarate motive: e prea gelos/oasa eu sunt prea libertin/ina, nu stie sa isi arate sentimentele, nu comunica, e invidios, o relatie la distanta nu are cum sa apara, etc…

Asa ca, am dreptul sa te resping daca undeva acolo simt ca nu exista sau nu va exista  o conexiune permanenta, si, am dreptul sa accept respingerea doar pentrua-ti arata ca te respect in ciuda diferentelor aparute.

Poate ca barbatii si femeile nu vor ajunge sa se cunoasca niciodata pe dea-ntregul, iar niciodata nu vor fi destule carti scoase pentru a ajuta la rezolvarea problemelor de cuplu sau de comunicare. Eu detin  doua exemplare din categoria acestor carti , si pot spune ca au fost o   binecuvantare in anumite momente in care am avut nevoie de o “iluminare” asupra comportamentului masculin: ” Tu il vrei el nu te vrea” de Greg Brenhredt si Liz Tucillo, si “Barbatii sunt de pe Marte si femeile de pe Venus ” de  John Gray. Prima carte a fost ecranizata sub numele de “He’s not that into you”. Oricat de incredibil pare, la un moment dat va aparea si El/Ea care va ocupa locul celui ce te-a respins, sau desigur mai exista si exceptia de la regula. Iar toti vrem sa fim exceptia de la regula…

Care e regula ta?